Login

Cuprins

Închide
Monahismul bizantin
Călugării bizantini și căutarea lui Dumnezeu
autor Alexandru Cristian Enescu, 2017
History Lapse
Monahismul bizantin
Călugării aduceau aminte permanent bizantinilor despre modul și scopul căutării lui Dumnezeu. Imperiu creștin, Imperiul Bizantin, avea în monahii Bisericii creștine modelul purității vieții și imaginea idealului creștin pe pământ, prezent printre oamenii de rând.
Caracteristici generale ale monahismului bizantin
Creștinismul originat în spațiul sud-est european și oriental a imprimat vieții monahale o puternică diversitate. Spre deosebire de creștinismul romano-catolic din Occident, monahismul de factură constantinopolitană și nu numai nu a cunoscut organizarea în ordine monahale. „Regulile” Sfântului Vasile respectat în monahismul bizantin aveau un caracter general de organizare a vieții interne a mănăstirilor creștine răsăritene. Altfel, fiecare mănăstire obișnuia să își traseze propriile reguli interne.
Text
1 din 7
Monahismul bizantin nu a beneficiat de o „geografie” omogenă din punctul de vedere al organizării. Deși regulile generale monahale ale Sfântului Vasile erau cunoscute în ambientul intim al mănăstirilor, practic, fiecare stabiliment monahal își definea propriile reguli de conviețuire. Aceste reguli defineau statutul și ierarhia călugărilor din mănăstiri, îndatoririle fiecărui călugăr, raporturile cu lumea exterioară precum și balanța dintre orele dedicate muncii, odihnei, rugăciunii și a regimului alimentar.
Imagine
Text
2 din 7
Orizonturile călugărului bizantin erau trasate de prezența și tangența acestuia cu esența lui Isus Hristos, credința în Sfânta Treime, Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți, liturghia și disciplina canonică. Dorința călugărului bizantin era cea de contemplare față de lume, căutarea constantă a lui Dumnezeu și apărarea dreptei credințe. Cu toate că nu a beneficiat de o omogenitate asemenea creștinismului romano-catolic occidental, monahismul bizantin s-a situat permanent în defensiva apărării ortodoxiei.
Imagine
Text
3 din 7
Sub raport juridic statul mănăstirilor bizantine era foarte divers. Acestea puteau fi mănăstiri patriarhale- direct subordonate Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol- sau imperiale - denumite basilikes - care erau întemeiate de către împăratul bizantin. De asemenea, mănăstirile mai puteau fi întemeiate și de către episcopii din provinciile imperiului sau de către laici. În funcție de fondatorul acestora și gradul lor de apropiere față de autoritatea imperială, mănăstirile își consolidau statutul economic și juridic.
Imagine
Text
4 din 7
În esență, mănăstirile de rit grec- care se conduceau după Regulile Sfântului Vasile- urmăreau același scop, indiferent de poziția lor în raport cu suprafața Imperiului Bizantin. Ele erau unite în ideea înstrăinării de lume pentru a-l căuta pe Dumnezeu dar erau extrem de diverse în modul de punere în practică al ideii centrale de renunțare la lume. În acest sens, diversitatea abordării monahale bizantine era prezentă chiar și printre călugării aceleiași mănăstiri.
Imagine
Text
5 din 7
Un aspect general al monahismului bizantin era conținut în ideea de ordine- taxis. Imperiul Bizantin era o „lume perfectă”, copie fidelă a Ierusalimului Ceresc, un loc în care fiecare își cunoaște exact poziția și ierarhia. Călugărul dorea să respecte ordinea creată de Dumnezeu pentru a obține mântuirea. Această păstrare a ordinii, unul dintre idealurile călugărului bizantin, era imperios necesară pentru obținerea mântuirii. Pentru ei, răul era prezent nu numai în materie ci și în dezordine - ataxis.
Imagine
Text
6 din 7
Având în vedere teocrația bizantină- împăratul, secondat de patriarh, reprezentau autoritățile supreme de raportare- monahismul bizantin nu putea face notă discordantă. Călugării puteau să-l susțină pe împărat în disputele teologice din monarhie. În alte momente, aceștia puteau să aibă opinie divergentă față de împărat. În cele din urmă ei nu puteau însă să se sustragă față de împărat, care - în definiția bizantină- era basileul unui imperiu creștin și expresia terestră a autorității lui Dumnezeu.
Imagine
Text
7 din 7
O caracteristică a monahismului bizantin a reprezentat-o dimensiunea acestuia universală- Romanitas. Așa cum locuitorii monarhiei bizantine se denumeau pe sine drept succesori ai romanilor- Romaioi- în același fel, monahismul bizantin și-a asumat universalitatea creștinismului în raport cu teritoriul Imperiului Bizantin, creștin și universal. Ultimele secole ale monarhiei- tot mai redusă teritorial- au dezvăluit tensiunea enormă dintre universalitatea Ortodoxiei politice și impotența militară a imperiului.
Imagine
Circumstanțele pătrunderii în monahism
În monahismul bizantin nu se preciza un timp exact de intrare în mănăstire pentru a deveni călugăr. Exista percepția potrivit căreia timpul ideal era cel al tinereții dar au existau numeroase cazuri în care tunderea în monahism s-a petrecut în maturitatea târzie. În ceea ce privește motivele de a intra în comuniunea monahală era de dorit ca acestea să aibă în spate motivul sincer al căutării lui Dumnezeu. Unii însă încercau să scape de brațul secular sau pur și simplu au fost alungați în mănăstire.
Text
1 din 7
Concepția și percepția bizantină asupra călugăriei însemna dăruirea vieții celui care intra în mănăstire lui Dumnezeu. Însemna renunțarea totală la plăcerile lumii și vieții exterioare și asumarea stilului de viață al călugăriei pentru întreaga existență pământeană a celui care pătrundea în monahism. Desigur, acest aspect a fost cel ideal, realitatea consemnând multiple oportunități în sens invers: călugări care au condus armate în numele imperiului, desemnați fiind în această sarcină de către împărați.
Imagine
Text
2 din 7
Bizantinii care imbrăcau haina monahală pe finalul vieții căutau mântuirea sufletului. A existat un segment care a pătruns în mănăstire pentru a căuta „mântuirea” în sensul cel mai direct, și anume, evitarea neajunsurilor materiale ale vieții din exteriorul mănăstirii. Aici se poate consemna sustragerea de la serviciul militar sau de la plata impozitelor deoarece cei intrați în călugărie erau scutiți de la plata taxelor imperiale.
Imagine
Text
3 din 7
Țăranii, uneori, își donau proprietatea, gospodăria, vreunei mănăstiri pentru a-și asigura liniștea materială pentru restul vieții pământene. În rândul acestor monahi-azilanți se situau și împărații bizantini detronați și forțați să intre în mănăstire sau cei care alegeau benevol această cale. Tot în acest grup se încadrau și membrii aristocrației sau magnații locali care urmau aceeași direcție. Tunderea acestora în monahism, de regulă dar nu întotdeauna, le oferea protecție față de lumea exterioară.
Imagine
Text
4 din 7
Timpul ideal de pătrundere în monahism era considerat cel al tinereții, ceea ce ar fi însemnat dedicarea întregii vieți pentru căutarea lui Dumnezeu din postura de călugăr. Au existat nenumărate cazuri de acest tip, după cum ne informează documentele. Aceleași documente au demonstrat însă că au existat numeroase ocazii în care pătrunderea în monahism s-a realizat la vârsta maturității târzii, de multe ori după căsătorie sau ocuparea unor funcții publice. Istoricii i-au numit pe aceștia monahi „pensionari”.
Imagine
Text
5 din 7
Atanasie, fondatorul Marii Lavre de pe Muntele Athos, a devenit călugăr după ce a deținut un număr de ani funcția de director de școală în capitala imperială, Constantinopol. Theophanes Confesorul- Teofan Mărturisitorul- a deținut diverse slujbe în administrația imperială și a fost căsătorit înainte de a se călugări. Au existat așa-numiții călugări-văduvi sau cei care au îmbrățișat haina monahală cu puțin timp înainte de a muri pentru a beneficia de mântuirea sufletului.
Imagine
Text
6 din 7
Împărații detronați sau aristocrații care erau forțați să intre în mănăstire, teoretic, beneficiau de imunitate și nu mai puteau fi atinși de opozanții lor. În același timp, tot la nivel teoretic, ei nu mai aveau posibilitatea de a relua activitățile mundane, odată tunși în monahism. Au existat însă cazuri în care aceștia „s-au întors” în lume reluându-și activitățile, cum este cazul lui Mihail Psellos. Poziția acestora, în aceste cazuri însă era puternic contestată, discutată și acceptată de membrii administrației imperiale.
Imagine
Text
7 din 7
Cu toate că erau contrare dreptului canonic au existat numeroaee situații în care monahii au ocupat funcții dintre cele mai lumești: comandanți de armată sau de flotă, administratori ai finanțelor imperiale- Grigorios Pakourianos fiind unul dintre exemple. Altfel, pentru unii dintre calugări- alții decât cei care căutau cu adevărat comuniunea cu Dumnezeu- pătrunderea în monahism reprezenta și posibilitatea avansării spre treapta episcopală.
Imagine
Bibliografie
  • Beck, Hans-Georg, Mileniul bizantin, Edit. Nemira, București, 2015
  • Cameron, Averil, The Byzantines, Blackwell Publishing, Malden, 2006
  • Ducellier, Alain, Bizantinii. Istorie şi cultură, traducere din limba franceză de Simona Nicolae, Edit. Teora, Bucureşti, 1997
  • Gregory, Timothy E., A History of Byzantium, Blackwell Publishing, Malden, 2005
  • Obolensky, Dimitri, The Byzantine Commonwealth. Eastern Europe, 500 – 1453, Praeger Publishers, New York, 1971
  • Treadgold, Warren, A History of the Byzantine State and Society, Stanford University Press, Stanford, 1997