Imperiul Bizantin timpuriu
Itinerariul spre un Imperiu Bizantin
autor Alexandru Cristian Enescu, 2016
Termenul „Bizantin” reprezintă o creaţie artificială din secolul al XVI-lea. Constantinopolul a fost construit pe ruinele vechii colonii greceşti Byzantion. Lucrarea istoricului Hieronymus Wolf despre imperiu s-a intitulat Corpus Historiae Byzantinae.
Istoriografia reprezintă un produs cultural, respectiv, produsul studiilor istoricilor despre evurile trecute. Ele nu întotdeauna se suprapun peste adevărul istoric petrecut. Istoricul este un om al timpului său care încearcă să explice evenimentele pentru contemporanii lui. În acest scop el apelează la terminologii, concepte şi convenţii. Dilema este următoarea: cum conciliem denumirea noastră despre cei trecuţi cu denumirea lor despre ei ?! Imperiul Bizantin reprezintă una dintre aceste mari dileme.
Text
1 din 7
Termenul „Bizantin” reprezintă o creaţie artificială din secolul al XVI-lea. Asediul armatelor lui Soliman Magnificul asupra Vienei a produs o impresie puternică asupra contemporanilor. Istoricul german Hieronymus Wolf s-a aplecat asupra studierii părţii orientale a Imperiului Roman. Capitala acestui teritoriu, Constantinopol, a fost cucerită între timp de turcii otomani. Constantinopolul a fost construit pe ruinele vechii colonii greceşti Byzantion, de unde şi legătura pe care o face Wolf între această colonie şi Imperiul Roman de Est. Wolf denumeşte acest imperiu „bizantin”. Lucrarea istoricului german despre acest imperiu s-a intitulat Corpus Historiae Byzantinae.
Imagine
Text
2 din 7
Interesul pentru provinciile răsăritene ale fostului Imperiu Roman a fost continuat cronologic în spaţiul francez şi englez. Iluminiştii francezi au transformat fostul Imperiu „Bizantin” într-o oglindă-reflex a civilizaţiei înalte occidentale în raport cu cea orientală. Unul dintre aceștia a fost Montesquieu. Eticheta „bizantinismului” a fost trecută în contul statelor succesoare ale fostului imperiu: Ţările Române, Ucraina, spaţiul balcanic, Grecia.
Imagine
Text
3 din 7
Constituirea statelor naţionale în decursul secolului al XIX-lea în spaţiul sud-est european a produs trezirea interesului pentru istoria Imperiului constantinopolitan în orizontul cultural al Balcanilor. Abordarea a urmat uneori nota occidentală contemporană, uşor dispreţuitoare. Alteori a prins o tuşă de exagerare a beneficiilor moştenirii culturale imperiale. Secolul al XX-lea a însemnat continuarea, mai aprofundată, a cercetării acestei moşteniri culturale bizantine.
Imagine
Text
4 din 7
Perspectiva locuitorilor imperiului a fost legată de linia continuării vechiului Imperiu Roman. Ei s-au definit permanent drept romani şi subiecţi ai împăratului de la Constantinopol, astăzi Istanbul. Titulatura oficială a imperiului a variat de-a lungul secolelor, dar n-a inclus niciodată sintagma „bizantin”. Basileia ton Rhomaion era una dintre aceste variaţii şi semnifica „Imperiul Romanilor”. Se poate observa acest lucru, de exemplu, din titulatura împăratului Constantin al IX-lea Monomahul.
Imagine
Text
5 din 7
Convenţionalul termen „bizantin” le-ar fi creat zâmbete locuitorilor Imperiului Oriental, deoarece ei nu se defineau niciodată în acest fel. Li s-ar fi părut un termen fals care nu îi reprezenta. După prăbuşirea părţii occidentale a Imperiului Roman, cu atât mai mult aceştia s-au considerat continuatorii unici şi legitimi ai Romei imperiale. Odoacru, cel care l-a detronat pe Romulus Augustulus la Roma a trimis însemnele imperiale la Constantinopol. Astfel, a recunoscut legitimitatea şi continuitatea tradiţiei imperiale romane în forma ei răsăriteană.
Imagine
Text
6 din 7
Condiţia alter-ului, condiţia celuilalt asupra imaginii Imperiului a întărit ideea că întreaga structură temporală, spaţială, administrativă a Imperiului Bizantin a urmat traseul continuării Imperiului Roman. Prin alter, ne referim la faptul că vecinii recunoşteau în el vechiul Imperiu Roman şi nu Imperiul „Bizantin”. Turcii selgiucizi, vecini ai acestuia și-au denumit statul cu titlul de Sultanatul de Rum. Sultanatul lor a cuprins teritorii din Asia Mică ce au aparţinut Imperiului Oriental Roman. Ei au cunoscut şi au recunoscut în acest mod identitatea „bizantinilor”, numindu-i romani.
Imagine
Text
7 din 7
Se poate face referire la Imperiul Bizantin ca la un imperiu „care refuză să moară”. Astfel, se are în vedere tocmai continuitatea pe care locuitorii acestuia au avut-o ei înşişi despre imperiu. Racordul lor la cultul Romei antice Laudes Romanae şi la cel al împăratului fondator al Noii Rome, Constantin, a fost evident. Chiar şi în ajunul dispariţiei imperiului, la aproape o mie de ani după dispariţia părţii de apus a vechiului imperiu, împăraţii au operat această neîntreruptă legătură. Titulatura de pe monedele emise stă ca mărturie.
Imagine
Imperiul „a supravieţuit” în ciuda cuceririi lui fizice de către otomani. Pe parcursul întregii epoci moderne, imperiul a „trăit” prin statele succesoare. Acestea au fost: Ţările Române, spaţiul balcanic, Armenia, Grecia. Toate au păstrat elementul cultural şi social al fostului imperiu.
Text
1 din 3
Ulterior căderii Imperiului Bizantin, nepoata ultimului împărat Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe Palaiologina, s-a căsătorit la Moscova cu prinţul Ivan al III-lea. Încoronarea ulterioară a ţarului Moscovei, Ivan al IV-lea, s-a produs urmând fidel ceremonialul imperial bizantin. Din uniunea dinastică rezultată s-a consolidat ideea că Moscova este cea de-a treia Romă. Roma şi Constantinopolul au căzut dar în ochii aristocraţiei ruse, ideea imperială a fost transferată la Moscova.
Imagine
Text
2 din 3
Imperiul constantinopolitan a supravieţuit şi prin etimologiile unor cuvinte şi denumiri care s-au păstrat în Imperiul Otoman până în epoca contemporană. Partea europeană balcanică a Imperiului Otoman era denumită în secolul al XIX-lea Rumelia (Pământul Romanilor). De asemenea, creştinii erau grupaţi de administraţia otomană sub numele de Rum Millet (Naţiunea Romanilor). „Naţiunea”, în sens medieval, a fost legată de religie. Otomanii i-au cunoscut pe rivalii lor drept romani, şi nu „bizantini”.
Imagine
Text
3 din 3
Imperiul constantinopolitan a supravieţuit prin statele succesoare până în secolul al XIX-lea şi ca idee de proiect politic. Grecia a avut un proiect, în perioada formării sale naţionale, în care graniţele viitorului stat grec ar fi cuprins un teritoriu identic cu cel al Imperiului Bizantin târziu. Teoria susţinută era denumită „Marea Idee”. Harta a fost prezentată de liderii greci la Conferinţa de pace de la Paris, de după Primul Război Mondial. Această hartă este elocventă şi vorbeşte despre „supravieţuirea” Bizanţului în cultura sud-est europeană.
Imagine
  • Angold, Michael (coord.), The Cambridge History of Christianity. Vol 5: Eastern Christianity, Cambridge University Press, Cambridge, 2008
  • Cameron, Averil, The Byzantines, Blackwell Publishing, Malden, 2006
  • Obolensky, Dimitri, The Byzantine Commonwealth. Eastern Europe, 500 - 1453, Praeger Publishers, New York, 1971
  • Veyne, Paul, Cum se scrie istoria, traducere din limba franceză de Maria Carpov, Edit Meridiane, Bucureşti, 1999
  • Wolf, Larry, Inventarea Europei de Est. Harta civilizaţiei în Epoca Luminilor, traducere din engleză de Bianca Rizzoli, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2000
  • Gabriela Pantiș