General

În anul 1917, revoluția a cuprins Rusia Imperială. Abdicarea țarului Nicolae al II-lea a creat un vid de putere. Guvernul provizoriu era slab, oamenii erau nemulțumiți, distrugerile cauzate de Primul Război Mondial erau vizibile peste tot. Lenin a profitat de întreaga situație și a orchestrat o lovitură de stat în urma căreia bolșevicii au preluat puterea. Lenin a rebotezat țara proaspăt cucerită Rusia Sovietică.

Text

1 din 5

Bolșevici nu se bucurau de sprijin popular ceea ce a determinat izbucnirea războiului civil. Armata Albă, fidelă țarului, s-a regrupat și a început lupta cu Armata Roșie a noului regim. Armata Albă a fost activă în special în Siberia, Ucraina și Crimeea. Faptul că nu a reușit să se organizeze ca o armată disciplinată i-a adus, cu timpul, înfrângerea. Armata Roșie a fost fondată de Lev Davidovici Troțki, Troțki a fost unul dintre liderii importanți ai revoluției până când a intrat în conflict cu Stalin. A fost asasinat in Mexic de un agent sovietic.

Imagine

Text

2 din 5

Bolșevicii au început să înlăture din calea lor orice opoziție. În articolul Cum să organizăm întrecerea, V.I. Lenin proclama „țelul comun și unic al curățării pământului rusesc de toate insectele dăunătoare”. Prin insecte el înțelegea nu doar adversarii politici, ci și pe „muncitorii care se eschivează de la muncă” cum erau zețarii de la tipografiile partidului din Petrograd. Insectele includeau, de asemenea, proprietarii de pământ și de case, preoții, călugării și călugărițele, intelectualii. Au mai intrat aici și ofițerii, dar cazacii care au participat la războiul civil.

Imagine

Text

3 din 5

În anii de dinaintea Revoluției, Rusia avusese o viață politică bogată. Bolșevicii și menșevicii formau principalele curente social-democrate. Bolșevic înseamnă în rusă un “membru al majorității”. Lor li se adăugau nihiliști, eseri, anarhiști, tolstoiști. Animați de convingeri ferme, fiecare dintre aceste grupuri credeau că ei pot salva Rusia și pot contribui la dezvoltarea și evoluția ei. Multe grupări aveau orientări socialiste, dar acestea nu i-au salvat de furia bolșevicilor. Cei mai mulți au fost arestați și exilați.

Imagine

Text

4 din 5

Au luat naștere primele lagăre de muncă sovietică. Au fost create ad-hoc, in grabă ca și cele mai multe instituții ale noului stat sovietic. Puținele închisori rămase erau suprapopulate și inadecvate. De aceea au fost folosite pe post de închisori subsolurile, mansardele, palatele goale și bisericile.

Imagine

Text

5 din 5

Troțki este cel care a cerut crearea de konțlagher, adică a unor lagăre de concentrare. Avea în minte crearea de închisori exterioare în care „burghezia din sate și orașe...va fi mobilizată și organizată în batalioane de ariergardă responsabile cu munca de jos (curățenia în cazărmi, lagăre, a străzilor, săparea tranșeelor, etc.). Cei care vor refuza vor fi amendați și ținuți în stare de arest până când amenda va fi plătită”. S-a născut, astfel, ideea lagărelor și a ceea ce avea să devină Gulag-ul sovietic.

Imagine

Premisele nașterii lagărelor

Acronimul GULAG înseamnă Glavnoe Upravlenie Lagerei adică Administrația Generală a Lagărelor. Cu timpul, cuvântul a început să desemneze nu doar administrația lagărelor de concentrare ci și sistemul sovietic de muncă forțată în totalitatea sa. Deținuții l-au numit „mașina de tocat”. Istoria GULAG-ului include arestări, interogatorii, transportul în vagoane pentru vite, munca silnică, morți inutile și premature.

Text

1 din 7

În Rusia țaristă au existat brigăzi de muncă forțată în Siberia încă din secolul al XVII-lea. Acestea sunt considerate ca sursă de inspirație pentru Lenin și bolșevici. Munca forțată a devenit cunoscută sub numele de katorga, de la cuvântul grec „kateirgon” care înseamnă „a forța”. Prin condamnarea la muncă forțată și deportarea în teritoriile rusești din Extremul Orient se încerca și rezolvarea unei probleme economice: lipsa forței de muncă care să exploateze resursele naturale ale Rusiei.

Imagine

Text

2 din 7

Petru cel Mare a fost cel care a folosit ocnași și șerbi la construirea de drumuri, fortărețe, fabrici, nave și chiar orașe. Metoda a fost preluată și de urmașii săi. Numărul de condamnați era însă destul de redus: în 1916, în preajma revoluției, erau doar 28.600 de condamnați la muncă forțată. Acestora li se adăuga o altă categorie, cea a deportaților.

Imagine

Text

3 din 7

Deportații din perioada țaristă erau obligați să trăiască în exil, dar nu erau închiși. Mulți au fost trimiși în Siberia împreună cu familiile lor. Între 1824 și 1889 erau aproximativ 720.000 de deportați în Siberia. În ultimii ani ai regimului țarist, sistemul devenise mult mai blând ceea ce a stărni disprețul lui Stalin. Acesta, arestat și exilat de patru ori, scria că „Nu erai obligat să muncești, puteai să citești după pofta inimii și puteai chiar să și evadezi, nu era nevoie decât să ți-o dorești.”

Imagine

Text

4 din 7

Ideologia pe care se baza sistemul instituit de bolșevici afirma deținerea adevărului, cunoașterea Binelui și a Răului. Urmărea suprimarea mizeriei și a exploatării omului de către om și găsirea drumului către egalitate și fericire. Toți cei care se opuneau erau declarați „dușmani de clasă”. Acest concept autoriza, practic, nimicirea fizică a oricărei persoane bănuite de a fi element antisovietic, fără a fi necesare probe în stabilirea vinovăției.

Imagine

Text

5 din 7

Hannah Arendt, care a studiat în profunzime regimurile totalitare, remarca că, atât regimul nazist cât și cel sovietic au creat „adversari obiectivi” sau „dușmani obiectivi”, a căror „identitate se schimba în funcție de împrejurările predominante”. Atunci când o categorie era lichidată, trebuia declarat război altei categorii. Mai adaugă autoarea că ”sarcina poliției politice nu era să descopere delicte, ci să fie pregătită atunci când guvernul decidea să aresteze o anumită categorie a populației.”

Imagine

Text

6 din 7

Nu a existat vreodată o descriere clară a dușmanului de clasă. Au intrat în această categorie bancheri, soții de negustori, speculanți, gardieni de închisoare de pe vremea țarilor și, într-un final, orice persoană care părea suspectă. Prizonierii au fost împărțiți în două categorii care au rămas constante de-a lungul întregii istorii a Uniunii Sovietice: prizonierii politici și de drept comun. Închisorile haotice și gardienii obișnuiți erau potriviți pentru hoții de buzunare și pentru delicvenții juvenili, dar nu pentru sabotori, preoți, ofițeri ai Armatei Albe și alți dușmani ai poporului. Pentru aceștia erau necesare lagăre speciale.

Imagine

Text

7 din 7

Dușmanii poporului erau dezumanizați. Erau numiți „viermi”, „impurități” sau „ierburi otrăvitoare”. Dușmanii erau izolați, umiliți dați afară din slujbe și excluși din Partidul Comunist. S-a întâmplat de multe ori ca soțiile să ceară dezgustate divorțul și copiii să își repudieze părinții.

Imagine