Criza din vara lui 1914
La mijlocul anului 1914, sistemul diplomatic european tradițional a suferit, în doar câteva zile, cea mai completă prăbușire din istoria sa. Această situație a produs o criză care a condus Europa pe o pantă descendentă de-a lungul a patru ani de război fără precedent. Tensiuni au existat și în perioada anterioară, dar sistemul diplomatic european a funcționat. Diplomații au evitat să facă apel la generali. O singură scânteie, atentatul de la Sarajevo, a reușit să arunce în aer „butoiul cu pulbere al Europei”, Balcanii. Vechea ordine din Europa și din lume se sfârșea astfel.
Text
1 din 7
În timpul „Crizei bosniace”, Imperiul Austro-Ungar, sprijinit de Imperiul German, și-a manifestat dorința pentru afirmarea hegemoniei în regiune, ocupând, iar mai apoi anexând Bosnia-Herțegovina. Ocuparea acestei regiuni reprezenta pentru Serbia un atac împotriva intereselor ei. În primul rând, Bosnia și Herțegovina, cu o numeroasă populație sârbă, era un teritoriu a cărei ocupare ar fi asigurat ieșirea Serbiei la Marea Adriatică. În al doilea rând, guvernul sârb se temea că anexarea de către Austro-Ungaria a provinciei era o etapă intermediară, premergătoare ocupării Serbiei.
Imagine
Text
2 din 7
După Congresul de la Berlin, Austro-Ungaria a ocupat militar provincia otomană Bosnia-Herțegovina. Deși aceasta aparținea încă oficial Imperiului Otoman, a fost administrată de austro-ungari timp de 30 de ani. Componența etnică a regiunii se confunda cu cea religioasă, ridicând numeroase probleme administrației austro-ungare: sârbi-ortodocși, slavi islamizați și croați catolici.
Imagine
Text
3 din 7
Anexarea oficială a Bosniei-Herțegovina a radicalizat curentul naționalist sârbesc, atât din provincia austriacă, cât și din Regatul Serbiei. Societățile secrete revoluționare sârbești aveau deja un bogat istoric. Una dintre acestea, cunoscută sub numele de Mâna Neagră, a fost formată cu scopul de a lupta împotriva dominației otomane. În câțiva ani, ea a adunat mai mult de 2500 de membri, condusă fiind de colonelul sârb Dragutin T. Dimitrijević. Acesta a venit cu un plan de asasinare al arhiducelui Franz Ferdianand, eveniment care a condus la declanșarea Primului Război Mondial.
Imagine
Text
4 din 7
La 28 iunie 1914, la ora 11:00, la Sarajevo, arhiducele moștenitor al tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand von Habsburg și soția lui Sophia au fost asasinați de Gavrilo Princip, un tânar sârb bosniac, membru al organizației Mâna Neagră. Deși planul inițial nu a fost respectat în totalitate de către atentatori, reușita atentatului s-a datorat unui complex de împrejurări favorabile conspiratorilor, context creat de slabele măsuri de securitate și gafele celor vizați.
Imagine
Text
5 din 7
Asasinatul de la Sarajevo a fost urmat de „Criza din iulie”, o criză diplomatică între marile puteri europene și care a culminat cu izbucnirea Primului Război Mondial. După atentatul naționalistului iugoslav Gavrilo Princip asupra arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, o serie de manevre diplomatice au determinat Austro-Ungaria să trimită un ultimatum Serbiei.
Imagine
Text
6 din 7
În ciuda clauzelor extrem de dure ale ultimatumului, guvernul sârb a dat un răspuns moderat, avizându-le afirmativ pe toate, cu excepţia uneia. Acel punct solicita acceptul guvernului sârb ca poliţia austro-ungară să opereze pe teritoriul Serbiei, în vederea urmăririi, identificării şi prinderii vinovaţilor de acţiuni „subversive” împotriva Austro-Ungariei. În pofida răspunsului, care semăna mai mult cu o capitulare a Serbiei, şi aceasta în condițiile sprijinului necondiţionat rusesc, Austro-Ungaria a refuzat orice reglementare diplomatică a crizei, declarând război guvernului de la Belgrad.
Imagine
Text
7 din 7
Declaraţia de război a Austro-Ungariei, adresată Serbiei, a obligat marile puteri europene să ia decizii tranşante, de mobilizare generală, făcând inutilă orice speranţă de evitare a războiului. La începutul lunii august au urmat succesive declaraţii de război: Germania declara război Rusiei și apoi Franţei. Imperiul britanic declara război Germaniei, iar peste câteva zile Austro-Ungaria declara război Rusiei. Serbia declara și ea război Germaniei, acelaşi lucru făcându-l şi Muntenegru. Peste câteva zile, Franţa şi Anglia declarau, şi ele, război, Austro-Ungariei.
Imagine
Tratatul de Pace de la Berlin, care a pus capăt războiului româno-ruso-turc, a avut prevederi referitoare la întreg arealul sud-est european. Bosnia-Herţegovina s-a aflat la originea crizei. Articolul 25 al Tratatului de la Berlin suna astfel: „Provinciile Bosnia şi Herţegovina vor fi ocupate şi administrate de Austro-Ungaria”. În ciuda sângelui vărsat pe câmpurile de luptă de către armata rusă, română și a celorlalte state și popoare din sud-estul Europei, roadele victoriei au revenit, prin Congresul de la Berlin, Austro-Ungariei și Germaniei. Expansiunea austro-ungară în Balcani era în plină desfășurare.
Text
1 din 7
Congresul de la Berlin confirma indepen­dența României, Serbiei și Muntenegrului. Bulgaria era împărțită în două: Principatul Autonom Bulgar și Rumelia Orientală, teritoriu autonom aflat sub autoritatea sultanului otoman. Bosnia și Herțegovina treceau spre administrare Austro-Ungariei. Ocupând Bosnia și Herțegovina și trimițându-și trupele în sangeacul Novi Bazar, alături de pozițiile economico-politice puternice pe care le obținea în Serbia, Muntenegru și România, Austro-Ungaria se pregătea să lupte din răsputeri împotriva influenței ruse din peninsula Balcanică.
Imagine
Text
2 din 7
Reînnoind alianța celor trei împărați la trei ani după Congresul de la Berlin, Austro-Ungaria și Rusia, practic, și-au împărțit sferele de influență în Balcani. Țarismul a recunoscut anexarea Bosniei și Herțegovinei și dezideratul Vienei de a controla partea vestică a peninsulei Balcanice, în timp ce Rusia își extindea influența asupra Principatului Bulgar și a Rumeliei Orientale. De jure, în următorii 30 de ani, Bosnia-Herţegovina a continuat să fie teritoriu otoman, deși de facto a fost controlată de Imperiul Austro-Ungar.
Imagine
Text
3 din 7
Criza orientală, al cărei epilog a fost Congresul de la Berlin, a condus la înlăturarea Rusiei, prin ocuparea pozițiilor sale balcanice de către Austro-Ungaria. În spatele Vienei stătea vigilent Berlinul și, astfel, se contura politica „Drang nach Osten”. Formula presupunea extinderea germană spre estul Europei. Prin obținerea Bosniei-Herțegovina, monarhia habsburgică devenea și balcanică, cu un apetit mereu în creștere. Ministrul austro-ungar, Gyula Andrassy, declara fariseic în timpul crizei orientale că barca austro-ungară este prea plină, încât orice încărcătură în plus, fie de aur, fie de noroi, o va duce la fund.
Imagine
Text
4 din 7
Prin anexarea și de jure a Bosniei-Herțegovina, Austro-Ungaria a comis în o mare eroare. În primul rând, a radicalizat atitudinea Rusiei faţă de Tripla Alianţă. În al doilea rând, a exacerbat sentimentele anti-habsburgice ale sârbilor. Politica externă a Austro-Ungariei după anexarea oficială a provinciei bosniece a devenit obsedată de micul vecin din sud, Regatul Serbiei. Fără anexarea Bosniei-Herţegovina climatul diplomatic de pe bătrânul continent ar fi fost mult mai liniştit.
Imagine
Text
5 din 7
Introducerea în Bosnia a unei administrații austriece excelente, militară și civilă, a permis sa fie trecute cu succes greutățile de început. Astfel, majoritatea populației bosniece era atrasă într-un circuit economic și cultural care îi convenea. Austriecii au păstrat în Bosnia și Herțegovina vechea autoritate musulmană, pe care au grefat o jandarmerie și un corp de funcționari, puțini dar competenți, urmărind orice mișcare a sârbilor și croaților aflați acolo. Noii episcopi catolici, plătiți de statul austriac, erau devotați autorității centrale de la Viena. În paralel au fost colonizați germani sau devotați ai monarhiei habsburgice.
Imagine
Text
6 din 7
Rusia, umilită la Congresul de la Berlin, a fost nevoită să accepte hotărârile acestuia, pierzând principalele roade ale tratatului de la San Stefano. Această umilire a avut repercursiuni asupra relațiilor ruso-germane, diplomația țaristă socotind că serviciile făcute de Petersburg în cadrul etapelor de unificare a Germaniei n-au fost răsplătite în aceeași măsură. Datorită unei asemenea poziții, teritoriul principatului bulgar a fost redus considerabil. În plus, Austro-Ungaria a încorporat Bosnia și Herțegovina și și-a introdus trupe în sangeacul Novi Bazar, separând astfel Serbia de Muntenegru.
Imagine
Text
7 din 7
Atitudinea Austro-Ungariei în cel de-al doilea război balcanic a nemulțumit profund cercurile conducătoare române, încât după pacea de la București „o răceală de gheață a intervenit în raporturile dintre România și Austro-Ungaria”. Nici schimbarea ministrului monarhiei habsburgice acreditat la București, prințul Furstenberg, cu abilul diplomat Ottokar Czernin, n-a adus o îmbunătățire a situației. Faptul că pacea balcanică s-a încheiat la București, România jucând rolul de arbitru în timpul tratativelor, a contribuit la angrenarea sa pe arena politică internațională, cel puțin balcanică, atrăgându-i ostilitatea Austro-Ungariei.
Imagine